30 November 2024

Teleormanul, între provocări și speranță: Costel Barbu are o viziune ambițioasă pentru viitor!

Într-o perioadă în care județul Teleorman a pierdut constant resurse valoroase, de la oameni talentați până la investiții, există totuși voci care aleg să rămână și să lupte pentru renașterea economică și socială a regiunii. Unul dintre aceste exemple este Costel Barbu, un lider care și-a dedicat întreaga carieră cauzei comunității și care candidează acum pentru un nou mandat, cu un proiect de anvergură: Autostrada Alexandria-București.

 

Născut și crescut în Teleorman, Costel Barbu a asistat la declinul socio-economic al județului, dar și-a menținut convingerea că lucrurile se pot schimba. „Am crescut în mijlocul comunităților noastre și am văzut cum județul nostru a pierdut oameni talentați, investiții și speranță”, afirmă senatorul. Aceste provocări l-au determinat însă să rămână și să contribuie la dezvoltarea locală. A atras fonduri și a implementat proiecte care au transformat Teleormanul, investind în infrastructură, școli și grădinițe, acțiuni prin care și-a propus să ofere stabilitate și oportunități reale comunităților locale.

 

Experiența sa vastă în administrația publică a avut un impact semnificativ în diferite funcții ocupate de-a lungul carierei, de la comandant în Ministerul de Interne, primar și administrator public al comunei Suhaia, până la Secretar General al Guvernului României. „Fiecare etapă a parcursului meu mi-a oferit ocazia de a înțelege mai profund nevoile oamenilor și de a transforma dorința de a ajuta în acțiuni concrete”, a explicat acesta.

 

Ambiția senatorului pentru Teleorman nu se oprește însă aici. Cea mai mare promisiune pe care o face acum comunității este realizarea Autostrăzii Alexandria-București, un proiect esențial pentru renașterea economică a județului, care va permite conectarea sa la marile centre economice ale țării. „Este un proiect de care Teleormanul are nevoie pentru a renaște economic. Conexiunea rapidă cu Bucureștiul poate atrage noi investitori și poate deschide noi oportunități de angajare”, susține senatorul.

 

În prag de alegeri, Costel Barbu îi cheamă pe cetățenii din Teleorman să-l susțină, promițând un viitor mai sigur și prosper pentru județ. „Candidez pentru un nou mandat de Senator, hotărât să duc la capăt acest proiect și să lupt pentru viitorul județului nostru”, a declarat el.

 

COD AEP: 11240002