Obișnuim să ne petrecem mai mult timp la birou decât acasă, de aceea mediul în care lucrăm ar trebui să fie cât se poate de prietenos, cald și să ne reprezinte. Poți fi mult mai eficient dacă îți decorezi biroul într-un mod cât mai plăcut, apelând la câteva elemente ce te vor ajuta să te simți relaxat chiar și în zilele în care nu-ți mai vezi capul de treabă. Iată ce nu trebuie să-ți lipsească din birou pentru a resimți o stare de bine continuă:
- Un tablou
Pentru ca biroul tău să arate cât mai plăcut ai nevoie de câteva decorațiuni pentru pereți. Poți lipi un poster cu un text motivațional, ce te inspiră deoarece atât la nivel conștient, cât și subconștient, prezența mesajelor aferente încurajează o schimbare de comportament, care poate fi benefică pentru atingerea obiectivelor la locul de muncă. Îți mai recomandăm să expui pe peretele din fața biroului un tablou cu orașul tău preferat, pe care l-ai vizitat sau în care urmează să ajungi. E bine ca, din când în când, să mai visezi cu ochii deschiși și să te deconectezi de la toate treburile pe care le ai.
- Plante de interior
Plantele de interior sunt esențiale în orice încăpere pentru că au numeroase beneficii. Plantele suculente sunt ideale pentru un spațiu mic, deoarece sunt ușor de întreținut și nu ocupă mult spațiu. Suculentele, precum aloe vera sau limba soacrei, au capacitatea de a purifica și elimina toxinele din aer. În plus, un terariu ar arăta foarte bine atârnat deasupra biroului!
- Scaun ergonomic
Pentru a te simți cât mai relaxat la birou este esențial să ai scaune confortabile și de calitate. Investiția în scaune adecvate îți poate aduce beneficii prin prevenirea problemelor coloanei vertebrale și a disconfortului cronic. După orele în șir petrecute pe scaun nu te vei mai simți la fel de obosit și vei uita de durerea de spate.
- Lampă LED
Iluminarea nepotrivită poate duce la probleme precum oboseala ochilor, somnolență și lipsă de concentrare. În schimb, LED-urile produc o lumină caldă, care imită lumina naturală a soarelui, și care poate aduce beneficii precum stimularea dispoziției generale și promovarea unor obiceiuri mai bune de somn. În plus, aceasta este cea mai bună alternativă pentru persoanele care lucrează într-un spațiu cu puțină lumină naturală.
Introdu în biroul tău elementele propuse de noi și te vei simți mult mai relaxat.
Nu rata
Formație nuntă LIVE – pentru orice gust muzical
Tehnologii de securitate pentru afacerea ta
Cum poti accesoria si pune in valoare diversele modele de rochii de lux negre?