12 September 2024

Compania DDD mă scapă de co-locatari nedoriți!

Advertoriale & Stuff 13 May 14
Dragilor, astăzi este o zi mare pentru mine căci am câștigat un război dificil. Nu știu câți dintre cei care mă citiți dețineți frâiele gospodăriei în care trăiți, însă cu siguranță vă închipuiți ce-nseamnă ca un grup hippie de gandaci de bucatarie să-și facă tabără la tine în casă. Eu, de fel, sunt primitoare, un fel de ”cine mai dorește, cine mai poftește”, însă în cazul lor am simțit nevoia să-i poftesc afară.
Evident, în primele zile de campare ale lor mă amuzam și le puneam nume haioase. Pentru început l-am avut pe Fane Spoitoru`, Gigi Cartofaru` și Gogu de la gaze. Ei, așa, erau simpatici de fel la început… însă după un timp, Fane și-a adus piranda care m-a umplut de puradei, Gigi și-a chemat toată familia de pe plantația de cartofi, iar Gogu și-a făcut oaste pe țeava mea de gaze.
Așa că, totul s-a transformat din: ”uite-l pe Fane are nevastă” la ”calcă-l, calcă-l, că e al 15-lea azi”. Evident, nervii erau întinși la maxim și de o parte și de alta. Ei erau prin toate locurile întunecate, calde și umede, iar eu, în vârful degetelor, la vedere să nu care-cumva să încerce vreunul să escaladeze vreun picior.
O soluție trebuia găsită! Așa că am apelat la Compania DDD. Am vrut să aflu de ce acești ”mulți locatari” au ales chiar locuința mea s-o populeze. Astfel am aflat, judecând după poza din buletin, că au venit prin canalizare. Au găsit aici mâncare și spațiu suficient să-și desfășoare activitățile. Și că atunci când cred eu că au plecat în vacanță în alte locuri calde și umbroase de fapt ei își aplatizează trupurile voluptuoase pentru a intra în crăpături sau spații mici. Ba mai mult, chiar dacă nu hrană pot supraviețui luni întregi doar cu apă. Așa că, degeaba frec eu podele și lustruiesc mobila, nu las mâncare afară, dacă co-locatarii mei se servesc cu apă de la chiuvetă.
Spre norocul meu, băieții de la Compania DDD știau exact ce să facă: au dat o oareșcare ”loțiune” (substanță contra gândacilor de bucătărie) pe pardoseală, prin dulapuri, prin locurile întunecate, mai pe scurt: prin toată tabăra co-locatarilor. Mi-au indicat să nu spăl pardoseala decât a doua zi și să las ca soluția să acționeze minim 60 de minute până a intra din nou în locuință. I-am ascultat iar rezultatul a fost unul tragico-eliberator: toate rudele celor trei gândaci hippie erau cu cracii-n sus la mine-n bucătărie. Ce pot spune: o moarte mai elegantă nu puteau avea. Au tras pe nas toată soluția aia până și-au luat zborul din casa mea.
Deși puțin nostalgică de moartea lui Fane Spoitoru`, Gigi Cartofaru` și Gogu de la gaze nu pot decât să răsuflu ușurată că sunt iar singura locatară a acestei minunate garsoniere. Băieții mi-au dat o garanție de 30 de zile a acestei minunate operațiuni, deci dacă vin rude vindicative ale celor răposați știu pe cine trebuie să sun.